Oierii protestează marți în Piața Victoriei împotriva sacrificării animalelor

Crescătorii de oi și capre se adună marți în Piața Victoriei, în fața Guvernului, pentru a protesta față de gestionarea focarelor de pestă și variolă ovină. Fermierii contestă sacrificarea animalelor, lipsa despăgubirilor și interzicerea exporturilor de oi și capre, măsură impusă din cauza pestei micilor rumegătoare.

Participanții au început să sosească în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a respins informațiile potrivit cărora accesul protestatarilor în zona delimitată cu panouri metalice din alveola centrală ar fi restricționat sau blocat.

Mobilizarea fermierilor

Protestul a fost anunțat și promovat pe rețelele sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp, cunoscut drept „Ciobanul Ionică”. Acesta a transmis că crescătorii de animale au trimis numeroase documente autorităților și că sectorul este afectat de măsuri pe care le consideră nedrepte.

„Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român”, a afirmat Ionică Sterp. El a precizat că mesajul protestatarilor este să nu mai fie ucise animalele fermierilor și că participanții vor depune o listă cu revendicări la Guvern.

ROMOVIS nu organizează manifestația

Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România (ROMOVIS) a descris situația din sectorul ovin și caprin drept extrem de dificilă. Organizația a arătat că restricțiile comerciale au provocat pierderi importante, afectând atât comerțul intracomunitar, cât și exporturile.

ROMOVIS a subliniat însă că nu este organizatorul protestului anunțat pentru marți, 15 septembrie, și că nu a participat la pregătirea sau desfășurarea acestuia. Potrivit federației, prezența la manifestație este o decizie individuală a fiecărui fermier.

Articole Asemănătoare

Articole Recente