Dacă vă gândiți să plecați din România, experiențele celor care au făcut deja acest pas arată că răspunsul nu se reduce la salariu. Pentru unii, emigrarea a adus stabilitate, o carieră și o viață de familie mai liniștită, în timp ce alții s-au întors după ani petrecuți în Marea Britanie, Suedia sau alte țări.
Discuțiile românilor plecați peste hotare scot la iveală motive diferite pentru nemulțumire și pentru decizia de a rămâne sau de a reveni. Comportamentul oamenilor, funcționarea instituțiilor, apropierea de familie și dificultatea de a lega prietenii cu localnicii ajung să conteze la fel de mult ca veniturile.
Un român stabilit de șapte ani în Oslo spune că a plecat cu un loc de muncă, a avansat profesional, și-a cumpărat un apartament și și-a întemeiat o familie. Nu ia în calcul revenirea și afirmă că singurul său regret este că nu a plecat mai devreme.
O poveste asemănătoare vine de la un român care a locuit patru ani în Anglia și trăiește de șapte ani în Spania. A plecat la 28 de ani, având 300 de euro, iar între timp și-a cumpărat o casă și locuiește cu familia într-o comunitate mică. Lucrează în IT și spune că serviciul său este relaxat, fără alte griji majore în afara familiei și a propriei activități. Vizitele în România îi provoacă însă stres.
În cazul unui român stabilit în Germania, problema principală nu a fost nivelul veniturilor. Acesta spune că a primit două oferte de muncă din România, cu salarii apropiate de cele din Germania, însă le-a refuzat din cauza modului în care funcționează sistemul românesc. Deși și-ar dori să revină, consideră că este puțin probabil să facă acest pas.
Integrarea schimbă experiența
Viața din străinătate nu înseamnă automat dispariția problemelor. Un român care a trăit 18 ani în Marea Britanie povestește că, după integrarea în societate și formarea unui grup de prieteni britanici, a observat că oamenii de acolo se plâng de situația din țara lor la fel cum se întâmplă în România.
După aproape două decenii, el s-a întors în România împreună cu soția și spune că intenționează să rămână. Îi lipsesc câțiva prieteni și umorul britanic, dar consideră că o viață mulțumitoare poate fi construită în orice țară europeană dacă oamenii ies din mediul rețelelor sociale, își găsesc câteva relații apropiate și un loc de muncă decent.
O româncă stabilită în Marea Britanie a ajuns la o concluzie apropiată după ce a învățat mai multe limbi și a discutat cu oameni din țări diferite: problemele și comportamentele oamenilor se regăsesc, în forme asemănătoare, peste tot.
Un alt român s-a întors după șase ani în Suedia, unde a urmat un master și a lucrat în IT. A învățat suedeza suficient de bine pentru a ocupa un post într-o companie locală, însă integrarea socială a rămas dificilă. Cei mai mulți dintre prietenii săi erau români sau alți străini, iar lipsa unor legături cu suedezii l-a făcut să se simtă permanent ca un outsider.
El spune că revenirea în România a fost cea mai bună decizie din viața sa și că trăiește mai bine acasă decât în Suedia. Familia și cercul social apropiat au avut un rol important în această alegere, iar experiența l-a făcut să considere că adaptarea unui imigrant presupune mai mult efort decât pare înainte de plecare.
Un român care se gândește să revină după trei ani petrecuți în străinătate spune că a subestimat importanța integrării. În opinia sa, învățarea rapidă a limbii și familiarizarea cu obiceiurile locale pot ajuta la formarea unor prietenii, în timp ce lipsa acestor eforturi l-a făcut să ia în calcul întoarcerea.
Când nostalgia nu ajunge
Revenirea nu funcționează însă pentru toți cei care pleacă. O persoană care a locuit 26 de ani în afara țării a încercat să se stabilească din nou în București, dar după patru luni s-a întors în străinătate, unde spune că a regăsit liniștea de care avea nevoie. Nu exclude o nouă încercare, însă recunoaște că ar avea nevoie de curaj pentru a repeta experiența.
Un alt român povestește că s-a întors cândva doar din dor de casă și îi sfătuiește pe cei care iau aceeași decizie să nu se bazeze exclusiv pe nostalgie sau pe ideea că lucrurile pot fi bune și în România. Pentru unii, legătura cu țara se manifestă și prin lucruri simple: un român stabilit în Polonia spune că revine anual mai ales pentru merdenele și langoș cu telemea.
Mai multe mărturii arată că, după ani de emigrare, partea materială nu este suficientă pentru a compensa pierderea sentimentului de apartenență. Limba, relațiile apropiate și senzația că faci parte din societate pot deveni mai importante decât diferențele de venit sau calitatea serviciilor.
Unul dintre participanții la discuție descrie această contradicție astfel: după câteva decenii în străinătate, poți considera în continuare că plecarea a fost alegerea corectă și, în același timp, să îți dorești întoarcerea. Pentru el, nevoia de a vorbi aceeași limbă și de a-și recâștiga identitatea rămâne puternică, chiar dacă revenirea nu pare o opțiune realistă.
Ce arată datele despre diaspora
Mărturiile sunt susținute și de rezultatele studiului „Diaspora Sentiment 2026”, realizat de MKOR pe un eșantion de 2.000 de români stabiliți în străinătate. Potrivit cercetării, 70% dintre respondenți nu intenționează să revină în România în următoarele 12 luni, în timp ce 61% au făcut deja investiții în țară.
Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR Consulting, explică faptul că întoarcerea devine mai dificilă pe măsură ce românii își consolidează cariera și nivelul de trai în străinătate. Costul revenirii nu înseamnă doar pierderea unor venituri, ci și renunțarea la un rol profesional, la un sistem predictibil și la o viață deja funcțională.
Studiul indică faptul că salariul nu mai este singurul criteriu care influențează decizia de a rămâne sau de a reveni. În balanță intră serviciile publice, sistemul medical, predictibilitatea fiscală și modul în care funcționează instituțiile. Potrivit lui Cori Cimpoca, România nu poate concura doar prin salarii, ci trebuie să ofere și o calitate mai bună a vieții și a serviciilor publice.