Basarab Panduru, impresionat de Dinamo după 4-0 cu Farul: „Nu credeam că se poate!”

Dinamo a învins-o pe Farul cu 4-0 și a rămas lider în SuperLiga după primele 10 etape. Evoluția echipei pregătite de Nuno Campos l-a impresionat pe Basarab Panduru, care observă schimbări importante față de sezonul trecut.

„Câinii” au ajuns la 23 de puncte și traversează unul dintre cele mai bune începuturi de campionat din ultimii ani. Victoria obținută duminică seară împotriva Farului a fost urmată de o celebrare în forță a jucătorilor dinamoviști, semn al încrederii câștigate prin rezultatele recente.

Panduru consideră că Dinamo se prezintă diferit sub comanda lui Nuno Campos, inclusiv în defensivă. Fostul internațional român a remarcat că antrenorul portughez a reușit să introducă rapid idei noi în jocul formației.

„Mie Dinamo cu Kopic mi-a plăcut. Acum Campos a reușit să îi determine pe jucători să facă niște lucruri pe care nu puteau să le facă înainte. Și apărarea e altfel față de cum era. Nu credeam că se poate. Mai ales că e vorba de un timp foarte scurt. Nu credeam că poți să faci așa. Văd o diferență față de Kopic”, a spus Basarab Panduru.

Avertisment pentru Nuno Campos

Analistul TV a subliniat că noul stil al lui Dinamo poartă amprenta tehnicianului portughez și este plăcut de urmărit. Totuși, Panduru i-a atras atenția lui Campos că forma bună trebuie menținută pentru ca echipa să rămână în zona rezultatelor pozitive.

„Este amprenta lui Campos. Este un stil plăcut ochiului. Dar începuturile astea… Dacă nu ai o continuitate, lucrurile se schimbă repede la noi. Treci de la niște momente din astea bune la ceva ce nici nu te gândești că s-ar putea întâmpla”, a mai declarat Panduru la Prima Sport.

Dinamo va reveni în campionat după pauza rezervată echipelor naționale. Liderul se va deplasa la Sfântu Gheorghe pentru partida cu Sepsi, programată pe 9 octombrie, de la ora 21:00.

Articole Asemănătoare

Articole Recente